Stiri

ZILELE ORAȘULUI GHERLA

27.06.2017

În perioada 6-12 iunie la Gherla, au avut loc Zilele Orașului. La festivități au fost prezente și delegațiile orașelor înfrățite cu Gherla, sosite din cinci țări: Franța, Germania, Ungaria, Elveția, Bulgaria, precum și din Israel. De această dată Idjevanul, orașul armenesc înfrățit cu Gherla, a fost reprezentat de ambasada Republicii Armenia în România.
În principala zi a festivităților, la 9 iunie, la cinematograful municipal au fost prezentate comunicări despre orașele înfrățite cu Gherla și cooperarea cu acestea. Tabloul cuprinzător al prezenței armenilor la Gherla, vechiul Armenopolis, și al prieteniei dintre Gherla și Idjevan a fost prezentat de Ioan Sabin Drăgan, consilier superior al primăriei pe probleme de învățămînt, cultură, relații publice și internaționale, a cărui prezentare video a cuprins fotografii vechi și noi, iar prelegerea a cuprins date, fapte și informații interesante despre trupa de dans „Hayakaghak”, tradițiile de preparare a delicateselor armenești ce se păstrează pînă astăzi.
Apoi delegațiile au făcut un tur de cunoaștere a obiectivelor istorice și culturale ale Gherlei, unde pretutindeni se simțea amprenta armenilor și spiritul armenesc. Delegații au fost în cartierul armenesc ridicat în stil baroc, în Orașul Vechi, au vizitat mica biserică armeano-catolică Sf. Solomon și catedrala armeano-catolică Sf. Treime, zidită în 1776, care reprezintă una din cele mai mari catedrale armeano-catolice din lume. În tipul turului la obiectivele armenești din oraș, președintele filialei Transilvania a Uniunii Armenilor din România, Ioan Esztegar, le-a prezentat oaspeților într-un mod atrăgător episoade interesante din istoria întemeierii Gherlei de către armeni, despre activitatea lor de aici, despre patrimoniul secular și despre zidirea catedralei Sf. Treime. Acesta i-a condus pe oaspeți într-una din capelele catedralei unde se află tabloul „Coborîrea de pe cruce” atribuit lui Rubens, povestindu-le despre istoria obținerii tabloului, confiscării lui de către naziști, perindărilor și întoarcerii sale în catedrala Sf. Treime.
A fost vizitată și sinagoga din Gherla și monumentul dedicat amintirii celor 1600 de evrei gherleni deportați în lagărele de concentrare naziste și detașamentele de muncă în anii celui de al doilea război mondial, unde a avut loc o întîlnire și discuție cu Zoltan Blum, martor ocular al acelor evenimente și singurul locuitor evreu în Gherla de astăzi.
La debutul Zilelor Orașului, în parcul municipal a urcat pe scenă și trupa de dans „Hayakaghak” din Gherla.
În cadrul sărbătorii, la 9 iunie, domnul Așot Grigorian, consulul Ambasadei Republicii Armenia în România s-a întîlnit la primăria Gherlei cu primarul Ioan Neselean, căruia i-a înmînat mesajul primarului Idjevanului, Vartan Ghalumian, transmis cu ocazia Zilelor Orașului. La întîlnire a participat și vice-primarul Iulia Trif. În cadrul discuțiilor au fost schimbate idei în legătură cu realizarea unor mici programe de cooperare între Gherla și Idjevan în domeniile culturii, turismului și cel umanitar, pe care le înlesnește acordul de înfrățire deja în vigoare între cele două orașe, precum și prezenta seculară a armenilor în Transilvania și chiar în Gherla, bogatul lor patrimoniu istoric și cultural.

Site-ul oficial
al MAE al RA
Dubla
cetatenie
Viza
electronica
Formulare
de viza